Pentru cei care au finalizat un tratament cu aparatul dentar invizibil, Incognito inseamna confort, precizie, eleganta si eficienta maxima.
Este aparatul cel mai dorit , insa pretul ceva mai ridicat decat al aparatelor traditionale limiteaza accesul la un asemenea „rasfat”.
Din dorinta de a oferi totusi pacientilor un tratament cu aparat invizibil, am incercat si alti bracketi linguali, desi stiam ca rezultatele nu sunt totdeauna perfecte si ca efortul medic/pacient va fi enorm.
Am tratat  arcada superioara la cazul din imagine cu aparat prefabricat pe care am incercat sa-l adaptez formei dintilor pacientei.
Pe care am selectat-o: studenta la medicina veterinara, a inteles ca trebuie sa se supuna unor restrictii alimentare care nu ar fi fost aceleasi tratand cu Incognito.
Chiar si asa, bracketii s-au mai dezlipit, a mai fost nevoie de sedinte suplimentare, insa studenta a facut toate eforturile pentru a finaliza frumos cazul.
Probabil ca ora meselor reprezinta un mare stres intr-un asemenea caz, lucru de care nu se lovesc pacientii care poarta Incognito.
Arcada inferioara a fost tratata cu aparat ceramic, iar timpul total de tratament a fost de 18 luni.

Această prezentare necesită JavaScript.