De multe ori pacientii sunt suspiciosi cand le sunt recomandate tratamente scumpe. Se stie ca, de exemplu, pentru aceeasi substanta activa, exista mai multe denumiri comerciale, fiecare cu alt pret, functie de compania care il produce. De exemplu, banalul ibuprofen este continut si de Nurofen, de Advil, de Rupan, etc. Nu stiu exact diferenta de pret intre ele, insa exista suspiciuni ca medicii sunt “sponsorizati’ pentru  a prescrie un medicament sau altul.

Frecvent firmele producatoare organizeaza simpozioane pentru a-si promova  produsul, in diverse locatii in lume, la care medicii primesc invitatii.

In ortodontie, lucrurile nu stau tocmai asa. Anul acesta congresul american de ortodontie  are loc in Hawaii, insa exista o taxa de participare chiar substantiala, mai ales daca nu esti membru (vezi taxa).

Mi-am dat seama din reactia pacientilor , vizibil impresionati de destinatie, ca inteleg ca merg acolo “invitata”. Si am inceput sa ma simt stanjenita sa mai amintesc  destinatia, pentru a evita precizari de genul “nu sunt invitata… imi platesc din banii proprii taxa……da…si cheltuielile de transport si cazare…”.

Asa ca, la intoarcere, cand voi posta , ca in fiecare an, impresii , veti sti ca sunt personale si nu dictate de obligatia fata de o companie sau alta.

Ps Singura organizatie care ofera “discounted rate” pentru “lower and middle income countries” este ESLO (European Society of Lingual Orthodontics) , al carei congres va fi anul acesta in iunie in Frankfurt. In rest , desi preturile la tratamentele practicate in Romania sunt cam jumatate din pretul in tarile UE, taxa si cheltuielile sunt aceleasi pentru toti ortodontii dornici sa invete si sa isi actualizeze permanent cunostintele .

Citeste si „VIDEO – dr Iana Dila despre aparatul invizibil Incognito”